De ce existam


În jurul nostru sunt tot mai mulți copii care nu se simt văzuți, ascultați sau sprijiniți. N-am putut rămâne indiferenți. Am început cu pași mici, alături de alte organizații, intervenind acolo unde era nevoie. Dar ne-am dat seama că vrem mai mult decât intervenții punctuale – vrem să fim un sprijin real, constant, de durată. Așa a apărut Asociația Atelierele Gabrielei: din dorința sinceră de a le fi alături copiilor care au nevoie de cineva care să creadă în ei.

Credem cu toată inima că oamenii – și mai ales copiii – se pot schimba în bine, atunci când li se oferă sprijinul potrivit, la momentul potrivit. De aceea punem timp, energie și resurse în slujba unei misiuni simple: să-i ajutăm pe copii să-și descopere potențialul și să simtă că nu sunt singuri. Suntem aici ca o punte între inimile generoase și cele care visează la o viață mai bună.

Credem în puterea lui „împreună” și suntem recunoscători pentru fiecare om care ni s-a alăturat ca să aducem, împreună, un zâmbet pe fața unui copil.


Scopul nostru

Fiecare copil merita sa fie vazut, auzit si sprijinit sa isi atinga potentialul.
Asta este ideea care ne ghideaza. Plecam de la nevoile reale ale copiilor si facem tot ce putem pentru ca ei sa simta ca nu sunt singuri.

Viziunea noastra

Ne dorim o comunitate solidara, in care generozitatea si empatia pot schimba destine.
Visam la o lume in care fiecare copil are sansa la o viata implinita, indiferent de mediul din care provine. O lume in care oamenii se sprijina, nu se judeca, si in care binele comun conteaza.

Misiunea noastra

Ajutam copiii sa se simta vazuti si sprijiniti, prin activitati adaptate nevoilor lor reale.
Nu aplicam solutii standard. Observam, ascultam, intelegem – si abia apoi venim cu idei care chiar functioneaza pentru ei.

Valorile care ne definesc

Acceptare

Fiecare copil e unic. Nu vrem sa il schimbam – vrem sa il cunoastem, sa il incurajam si sa il sprijinim exact asa cum este.

 Ajutor

Ne implicam activ in a-i ajuta pe copii sa-si descopere punctele forte si sa invete cum sa le foloseasca in mod sanatos si increzator.

 Solidaritate

Credem in comunitatile unite. Cand punem resursele si energia impreuna, putem crea un impact real si durabil.

Recunostinta

Fiecare gest de sprijin conteaza. Suntem recunoscatori pentru toate mainile intinse care ne ajuta sa mergem mai departe.

 Integritate

Tot ce facem este pentru binele copiilor. Lucram cu transparenta si responsabilitate, folosind fiecare resursa in mod onest.